Vreau sa ma angajez la best studios
Patronul Doru, ala pe care-l numesc „regele videochatului”, e un marlan de fotbalist care se poarta ca un taran. se rasteste la toata lumea si are o mutra de parca voia sa te pocneasca in orice secunda. Mie si altor fete ne era frica de el, il evitam cat puteam cand venea prin studio.
Camerele de la Best sunt total depasite, arata ca intr-un magazin ieftin de mobila sau in Dedeman. totul are un stil batranesc, demodat, nimic modern. te deprimi instant cand intri, mai ales cand vezi ce standard e acum in alte studiouri din Bucuresti.
Lucram 14 ore pe zi, uneori ajungeam si la 150 de ore intr-o singura perioada. Dupa aia dormeam 13 ore si ma trezeam tot cu rau, cu vertij si greata. Ma termina psihic rau de tot, ma bufnea plansul din senin, nu mai stiam cand e zi si cand e noapte.
Nu mai aveam timp sa-mi spal rufe, sa vad prieteni, sa-mi fac curat in casa si de iubit nici nu mai vorbeam. in orele libere doar dormeam ca un zombie. Patronul Doru si adminii te omorau cu orele, 10-12 ore minim, altfel ziceau ca-s erai lenesa si ma faceau praf.
La interviu mi-au promis ca si altor fete ca o sa fac din primele luni intre 5000 si 10000 de euro. O minciuna ordinara! Orice fata cu experienta in videochat stie ca e imposibil. te momesc cu banii astia ca sa intri si dupa aia te spetesti cu orele fara sa vezi rezultatele promise.
Consultatia lor fiscala pe care o bagau pe gat la fiecare sedinta mi se parea foarte dubioasa. Vorbeau mereu de drepturi de autor si mie mi-a fost frica tot timpul sa nu patesc ceva cu aNaF. si acum am stres ca o sa vina vreun control din cauza lor.
Normal… Doru umbla tot timpul cu atitudinea lui de taran marlan care se crede sef mare. il evitam toate cat puteam. Nu inteleg cu poate sa-i mearga cu stilul ala al lui. Dar probabil n-o sa-i mai mearga mult ca tot mai multe modele stiu cine e cu adevarat.metoo2 scrie: 25 Iun 2026 17:31 Dupa parerea mea studioul are un stil batranesc si ieftin, parca intri intr-un magazin de mobila veche sau in Dedeman , sa-ti cumperi chiuveta.. Dar la ce stil ciobanesc au toti pe acolo nu ma mira.